Handbaliștii CSM Constanța au obținut o victorie categorică și au făcut spectacol, în Sala Sporturilor, la meciul cu CSM 2007 Focșani din etapa a 7-a a Ligii Zimbrilor! Echipa antrenată de George Buricea și Ionuț Pușcașu s-a impus cu 30-24 (12-10), după un joc pe care l-a controlat cu autoritate în repriza secundă, când a condus și la o diferență de 9 goluri! Iar suporterii au gustat din plin recitalul oferit de favoriți după pauză. Vasile s-a mișcat ca un veritabil acrobat și a închis în multe momente poarta, iar Drăgan a coordonat „tăvălugul” care a călcat în picioare apărarea adversă pentru cea de-a 5-a victorie în 7 etape.
Au evoluat: Ravnic 7 goluri, Drăgan 4, Andrei 4 (2x7m), Komogorov 4, Nistor 3, Ilie 2, Stankovic 2, Susanu 2, Aliokhin 1, Nikolic 1, Rusu, Căbuț, Caba, Chikovani, Vegar. Felicitări, jucătorilor și staff-ului! Mulțumim, spectatorilor pentru susținere! Urmează o deplasare la Bacău, Joi, 12 Octombrie, și apoi mult așteptatul debut în grupele EHF European League, pe 17 Octombrie, la Tatabanya. Hai, Constanța!