După un sezon excepțional și două turnee semifinale în care fetele antrenate de Bianca Ioana Cojocaru și Vanesa Deșliu au fost constante în evoluție, a venit rândul Speranțelor să se califice la turneul final. În ultimul turneu semifinal, organizat la Brașov în perioada 28-30 Aprilie, CSM Constanța a debutat cu emoții, câștigând primul meci cu CS Chitila în cinci seturi, la capătul unui joc interzis cardiacilor. În cel de-al doilea meci, fetele s-au impus cu 3-1 contra lui Juvenil Brașov, iar Constanța mai avea nevoie în ultimul meci de un rezultat pozitiv, indiferent de scor. Fetele nu au avut emoții și au tranșat meciul cu cealaltă echipă favorită la calificarea în Turneul Final, Kids Tâmpa Brașov, în trei seturi, 3-0. Cu o recepție senzațională și un serviciu bun, speranțele CSM Constanța au decis ritmul partidei, având prin atacurile Raisei Enescu și Andreei Iftimiciuc, principalele guri de foc. Astfel, ambele generații, Speranțe și Cadete, iau loc în careul de ași, cu cele mai bune echipe ale României din sezonul 2022/2023. Turneul Final va avea loc în perioada 10-14 Mai, urmând să se decidă și locul unde se va desfășura. Lotul cu care Speranțele CSM Constanța s-au calificat la Turneul Final a fost format din: Enescu Raisa, Berescu Rebecca, Radu Alexandra, Radu Natalia, Cîrjilă Roxana, Popescu Brianna, Pungă Oana, Moceanu Alessia, Iftimiciuc Andreea, Hlusin Karina, Bunea Anastasia, Mitu Alexia, Koseoglu Melissa și Dedu Sara, antrenori Bianca Ioana Cojocaru și Vanesa Deșliu.
Speranțele CSM Constanța s-au calificat la Turneul Final cu 3 victorii în tot atâtea meciuri!
Share: