După un parcurs de excepție în actualul sezon, echipa de rugby CSM Constanța U20 se pregătește de finala Campionatului Național pe care o va susține sâmbătă, 20 mai, de la ora 15, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală cu CNAV-Dinamo București.
Formația constănțeană a terminat pe primul loc sezonul regulat cu 36 de puncte și un esaveraj remarcabil, 322-88 (+234), neînvinsă cu 7 victorii și un egal, iar în semifinale a învins prin neprezentare cu 5-0 pe CSS 2 CNE Baia Mare.
O delegație numeroasă formată din părinți și alți suporteri îi va susține în Capitală pe băieți, de la care se așteaptă titlul de campioană.
În urmă cu șase luni, tinerii rugbyști constănțeni au ocupat locul al doilea în Campionatul Național de rugby în 7 pentru seniori.
Antrenorul Radu Nicolae Mocanu ne-a declarat: „O finală nu se joacă, ci se câștigă ! Am mare încredere în acești băieți, că vor da totul pe teren pentru îndeplinirea obiectivului nostru, câștigarea primului titlu național. Pentru ei, după acest meci, nu vine vacanța, ci vor face pasul spre Liga Națională de Rugby, peste o săptămână, urmând să evolueze cu RC Gura Humorului.”