9 noiembrie 2023

Calendar CSM Constanța / Noiembrie 2023 / Săptămâna 2

Calendar CSM Constanța / Noiembrie 2023 / Săptămâna 2

Avem o nouă săptămână plină! Sportivii CSM Constanța sunt angrenați în competițiile interne de cadeți, juniori, tineret și seniori, la opt discipline sportive! Echipele noastre de volei, handbal și baschet joacă meciuri tari în ligile naționale și Cupa României, în timp ce înotătorii, canotorii, pugiliștii, luptătorii și cei mai buni jucători de tenis de masă ai clubului nostru se bat pentru medalii în competițiile naționale. Iar Sala Sporturilor rămâne în atmosfera marilor meciuri internaționale, cu două partide de calificare la EuroBasket 2025! Jucătoarele CSM Constanța Alina Podar, Bianca Fota, Gabriela Irimia și Anisia Croitoru vor fi în teren pentru echipa națională. Hai, Constanța! Hai, România!

== Volei senioare ==
Voleibalistele CSM Constanța joacă, în weekend, un nou meci în Divizia A1. Echipa noastră o întâlnește, în deplasare, pe CSM Lugoj, care a înregistrat tot 3 victorii în 5 etape, dar ocupă două poziții mai sus în clasament datorită setaverajului superior. Aflate pe locul 7 în clasament grație startului bun din acest sezon, fetele antrenate de Florin Voinea și Radu Began sunt hotărâte să se bată în Ardeal pentru un nou succes. Sâmbătă, 11 Noiembrie, de la ora 18.30, în Sala Polivalentă “Ioan Kunst Ghermănescu” din Lugoj. Hai, Constanța!

== Volei cadeți ==
Cadeții CSM Constanța joacă, în Capitală, cu ACS Ex-4 Volei București, în etapa a 6-a a Campionatului Național U17 – Seria B. Băieții antrenați de Viorel Prejbeanu vor cea de-a doua victorie din acest sezon. Sâmbătă, 11 Noiembrie, de la ora 15.00.

== Volei cadete ==
Cadetele CSM Constanța vor să continue parcursul perfect din acest sezon în Campionatul Național U17. Fetele antrenate de Bianca Cojocaru și Vanesa Deșliu luptă pentru o nouă victorie, pe terenul celor de la CS Medgidia, în etapa a 5-a din Seria D. Sâmbătă, 11 Noiembrie, de la ora 11.00.

== Handbal seniori ==
Handbaliștii CSM Constanța reintră în febra campionatului. După victoriile din EHF European League, cu Tatabanya și Sporting Lisabona, echipa antrenată de George Buricea s-a impus în deplasare cu CSU Suceava, în etapa a 10-a din Liga Zimbrilor. Cu Vasile, Nistor, Drăgan, Ilie și Caba reveniți de la echipa națională însă o parte dintre jucători indisponibili, CSM Constanța s-a dulat pentru al optulea succes stagional, pe un teren dificil, unde puține echipe câștigă. Joi, 9 Noiembrie, de la ora 17.30, CSM Constanța s-a impus cu 31-26 și așteaptă o nouă adversară din EHF European League pe teren propriu, pe 14 Noiembrie, la ora 19.45, cu Chrobry Glogow.

== Handbal juniori ==
Juniorii 3 CSM Constanța joacă două meciuri în decurs de trei zile, în Seria C a Campionatului Național J3. Joi, 9 Noiembrie, de la ora 15.30, în Sala Sporturilor, handbaliștii antrenați de Denis Ali întâlnesc CSȘ Medgidia B. Duminică, 12 Noiembrie, de la ora 13.00, juniorii noștri evoluează în deplasare cu CSȘ Medgidia A. Meciurile contează pentru etapele a 4-a și, respectiv, a 5-a.

Si mini handbaliștii CSM Constanța vor participa în acest weekend la Festivalul de MiniHandbal de la Năvodari. Competiția este programată pe 11 Noiembrie.

== Baschet masculin ==
Baschetbaliștii CSM Constanța au parte de un nou meci dificil în deplasare. După Sibiu, unde au făcut o figură frumoasă, merg cu un moral bun la Pitești, pentru partida din etapa a 8-a a Ligii Naționale Getica ‘95. Jucătorii antrenați de Dan Fleșeriu și Octavian Boian au trei victorii în șase partide, în timp ce argeșenii au înregistrat cinci succese în șase meciuri jucate. Duelul dintre FC Argeș Pitești – CSM Constanța are loc în Pitești Arena. Vineri, 10 Noiembrie, de la ora 19.00! Meciul va fi LIVE pe FRB TV! Hai, Constanța!

== Baschet masculin ==
Baschetbaliștii antrenați de Bogdan Ivanovici joacă un nou meci în Liga 1 de Baschet Masculin. Băieții noștri dau piept în deplasare cu CSU ASE București. Duminică, 12 Noiembrie, de la ora 15.00, în Sala Agronomia.

== Baschet juniori ==
Juniorii CSM Constanța susțin patru meciuri în Turneul 3 al Campionatului Național de Baschet Masculin U15 – Grupa 9. Băieții noștri joacă, în Sala Ovidiu, cu CSȘ Târgoviște și ACS Pro Basketball Group București (Sâmbătă, 11 Noiembrie), ABC Play București și ACS Toyin Constanța (Duminică, 12 Noiembrie).

== Baschet juniori ==
Juniorii U18 CSM Constanța debutează în noul sezon al Campionatului Național de Baschet Masculin U18. În etapa I, băieții noștri joacă în deplasare cu CSU Știința București, în Sala Politehnica. Duminică, 12 Noiembrie, de la ora 13.00.

==Natație==
Tinerii înotători de la CSM Constanța vor încerca să câștige cât mai multe medalii la Campionatul Național în bazin lung de la Otopeni, programat în perioada 8-12 Noiembrie. Din lot nu vor lipsi cunoscuții Patrick Dinu, Eva Paraschiv, Brigitta Vass, iar antrenori sunt Răzvan Florea, Claudiu Radu, Eduard Cîșlaru, Oussama Rebai, Andrei Ene. Hai, Constanța!

== Tenis de masă ==
Sportivii secției de tenis de masă luptă pentru medalii la Campionatul Național de Tineret, la Izvorani. Elena Zaharia, favorită principală, Camelia Mitrofan și Denisa Urîtu vor evolua la simplu feminin, ultimele două facând tandem și la dublu fete. Elena Zaharia este favorită principală și la dublu mixt, alături de Darius Movileanu. La băieți, CSM Constanța este reprezentat de Bogdan Iacob. Joi, 9 Noiembrie, se desfășoară concursurile de simplu și dublu, fete și băieți, iar Vineri, 10 Noiembrie, este programat concursul de dublu mixt.

==Canotaj==
În perioada 8-11 Noiembrie, pe lacul Snagov sunt programate întrecerile Campionatului Național de fond pentru juniori, tineret și seniori. De la CSM Constanța vor participa 16 sportivi, care speră să revină acasă cu cât mai multe medalii. Antrenori sunt Gabriel Vodă și Marian Grijuc. Mult succes și cât mai multe clasări pe podium!

==Lupte==
La Târgu Mureș pe 10 și 11 Noiembrie, sunt programate trei competiții de lupte, Campionatul Național Individual U17, Cupa României Individual seniori și Campionatul Național pe echipe. CSM Constanța va participa cu o delegație puternică, formată din 21 de sportivi. În lupta pentru medalii, sportivii vor fi îndrumați de antrenorii Marian Oancea, Alina Ivan, Cornelius Trucmel, Gheorghe Grigore și Georgios Papazou.

==Box==
Între 5 și 12 Noiembrie, la Piatra Neamț se desfășoară întrecerile Campionatului Național pentru cadeți, competiție la care CSM Constanța participă cu doi tineri pugiliști, aflați la prima lor evoluție într-un turneu oficial. Cei doi boxeri antrenați de Ionuț Bodilcu sunt Ianis Călin, la categoria 42 kg și Evren Sali, la categoria 66 kg.


Share:

Citeste mai multe articole din:

Evenimentele sportive din club în perioada următoare:

    Mulțumim partenerilor CSM Constanța

    • Primaria Constanta
    • Celco
    • Catena
    • ENG Free
    • Cannoleria
    • SOCEP
    • OGEN Gym
    • Sophie
    • Stirom
    • Control Union
    • Curatenie Profi
    • Biochem Organics