La capătul unui turneu final U17 în care CSM Constanța și-a adjudecat titlul național, patru componente ale echipei noastre au fost convocate la lotul național al României U18. Deja prezente în angrenajul echipei naționale, Maria Știrbu, Alexia Ruci și Bianca Cucu au fost convocate din nou la naționala României. Celor trei jucătoare care au participat și în trecut cu naționala României la turnee li se adaugă în această fereastră competițională și Nicole Toma. Jucătoarea Constanței a făcut un Turneu Final U17 fabulos, fiind printre principalele realizatoare ale echipei noastre la Blaj. CSM Constanța a fost cea mai constantă echipă în evoluție la Blaj, obținând medaliile de aur, cu Dinamo București pe treapta a doua a podiumului și Bega Timișoara obținând bronzul. Cele patru jucătoare se vor prezenta la Blaj pe 1 Iunie, unde vor începe pregătirea la națională sub coordonarea antrenorilor Adrian Radu și Adrian Negrei, pentru Campionatul Balcanic U18 din Albania (Tirana) programat în perioada 17-23 Iunie ca mai apoi să intre în focuri la Turneul Final al Campionatului European U18 organizat chiar la Blaj în perioada 1-14 Iulie.
Patru voleibaliste de la CSM Constanța, convocate la lotul național U18
Share: