La Târgu Mureș se desfășoară în perioada 25-30 noiembrie, întrecerile Campionatului Național de box pentru seniori.
În sferturile categoriei 75 kg, Alexandru Buleu de la CSM Constanța a obținut o victorie prin inferioritatea adversarului în prima repriză.
Pugilistul nostru a încheiat conturile repede cu Raul Bostan de la BC Ring Sălaj și s-a calificat în semifinalele competiției unde îl va întâlni joi seară pe Mihai Marius Dumitru de la CS Mioveni.
La CSM Constanța, boxerul este pregătit de antrenorii Mihai Constantin și Ionuț Bodilcu.
Hai Constanța!