Sportivii de la CSM Constanța sunt angrenați și săptămâna aceasta în competiții importante la nivel național și internațional! Continuăm să avem emoții pentru Sabrina Maneca Voinea, care este calificată în finalele de la sol și bârnă la Jocurile Olimpice de la Paris, în timp ce canotorul Leontin Nuțescu și-a încheiat evoluția. Cicliștii și triatloniștii iau startul în competiții interne de top, la Lugoj și Sibiu, iar șahiștii bifează un nou concurs internațional, la Timișoara. Vicecampionii României se pregătesc în Slovenia pentru un nou sezon cu ambiții mari în handbalul românesc și european, iar echipa de rugby 7s evoluează în ultima etapă a campionatului național. Tuturor, le urăm succes! Hai, Constanța! Hai, România!
==Gimnastică artistică==
Formația feminină de gimnastică artistică a României s-a clasat pe locul 7 în finala pe echipe desfăşurată, marţi, în cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris. Sabrina Maneca Voinea de la CSM Constanța (antrenată de mama sa, Camelia Voinea), calificată în finalele de la bârnă şi sol, a avut o evoluţie foarte bună pentru România, cu 13,633 la sărituri, 13,800 la bârnă şi 13,900 la sol. În ultima zi a finalelor pe aparate, luni, 5 august, Sabrina Maneca Voinea, va evolua la bârnă și la sol, unde s-a calificat după evoluții entuziasmante. Hai, România! Hai, Constanța!
==Canotaj==
Tânărul canotor Leontin Nuțescu de la CSM Constanța (în vârstă de 20 de ani) a concurat în echipajul de patru vâsle, alături de Andrei Lungu, Florin Bogdan Horodișteanu și Ioan Prundeanu, clasat pe locul 3 în Finala B la Jocurile Olimpice de la Paris, ocupând astfel locul 9 în clasamentul general. Antrenorii lui Leontin Iliuță Nuțescu la CSM Constanța sunt Gabriel Vodă și Marian Grijuc. Hai, România! Hai, Constanța!
== Șah ==
Șahiștii noștri Tudor Henry și Mircea Andrei Cazan participă la Grand Prix Timișoara, Memorialul Cristina Foișor, concurs Open pentru jucători români și străini. Competiția are loc în weekend, pe 3 și 4 august, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, și se desfășoară în sistem elvețian, 10 runde, 15 min + 5sec / mutare. Tinerii sportivi de la CSM Constanța sunt în ascensiune. Atât Tudor Henry (13 ani, Maestru FIDE, ELO 2390), cât și Mircea Cazan (16 ani, ELO 2036), care are mari șanse să obțină curând titlul de Candidat Maestru, acordat la ELO 2200, și apoi pe cel de Maestru FIDE, la ELO 2300! Hai, Constanța!
==Rugby 7s==
Meciurile ultimei etape din Campionatul Național de rugby în 7 – Elită sunt programate sâmbătă, 3 august pe Stadionul Olimpia din Capitală. În etapa inaugurală, la Năvodari, CSM Constanța a câștigat finala mică, 26-5 cu echipa gazdă, CS Năvodari, iar în etapa a doua, la Cluj, formația noastră a învins în finala turneului pe Rapid București cu 31-21. Echipa noastră, antrenată de Alexandru Lupu, este vicecampioană națională și își dorește să câștige în premieră, titlul național. În meciul inaugural din Grupa B, de la ora 9.40, CSM Constanța va întâlni pe Știința Petroșani, apoi, de la ora 11.00, se va confrunta cu CSU Elbi Cluj, iar, de la ora 12.20, va avea ca adversară pe CS Năvodari, după care va urma meciul de clasament. În clasamentul general, conduce Rapid București cu 26 de puncte, urmată de formația noastră cu 24 de puncte. Hai, Constanța! Team is everything!
== Handbal ==
Aflați în plină perioadă de pregătire pentru sezonul 2024/2025, handbaliștii de la CSM Constanța au continuat seria meciurilor de verificare în Slovenia și săptămâna aceasta. Marți, vicecampioana României a câștigat clar, scor 35-25, meciul cu MRK Krka, echipă clasată pe locul 4 în campionatul sloven și sfertfinalistă în ultimul sezon al EHF European Cup. Chiar în prima zi din august, CSM Constanța a susținut cel mai important test, un veritabil duel european cu Gorenje Velenje, campioana Sloveniei fiind calificată în grupele EHF European League, ca și echipa noastră. Formația noastră s-a impus cu 32-26. Hai, Constanța!
== Paralimpic ==
Sportivul paralimpic Ali Erchin a evoluat, în perioada 29 iulie – 1 august, la Cupa DSA la tenis de masă. Competiția destinată persoanelor cu dizabilități a avut loc în localitatea Vișeul de Sus, din județul Maramureș. Ali Erchin este vicecampion național la dublu și medaliat cu bronz la simplu la Campionatele Naționale de la Bascov. Felicitări! Hai, Constanța!
== Ciclism ==
Cicliștii legitimați la CSM Constanța iau startul în etapa a 5-a și totodată finală a Cupei României de Șosea 2024. Mihnea Harasim (U23) și cadeta Brigitte Belu se bat pentru podium la Lugoj, care găzduiește ultima cursă a competiției în cadrul Cupei Max Ausnit, sâmbătă, 3 august, începând cu ora 10.00, concursul fiind Open. Sportivii noștri sunt însoțiți de antrenorul Filip Grigorescu. Hai, Constanța!
== Triatlon ==
Gabriel Mihăilescu, Paul Găloiu și Ioana Badea iau startul la Sibiu Triathlon Challenge, duminică, 4 august! Sportivii de la CSM Constanța vor lupta pentru medalii la competiția găzduită de zona Pădurii Dumbrava din Sibiu. Concursul este Open. Ceilalți triatloniști, Carol Popa, Raul Petre și Amalia Singuran, se pregătesc pentru participarea la Cupa Europei de Juniori de la Balikesir (Turcia), programată în weekendul următor. Hai, Constanța!