Debut solid pentru baschetbalistele noastre în play-off-ul Ligii Naționale! Fetele antrenate de Tatiana Gallova și Norbert Kovasch au câștigat la scor, 84-54 (26-8, 17-19, 27-12, 14-15), primul meci disputat contra celor de la Hoya ACS KSE Târgu Secuiesc, în Sala Complexului Sportiv „Tomis” din Strada Flămânda. Keyona Hayes (21 de puncte, 7 recuperări) și Dora Ardelean (13 puncte, 8 recuperări, două pase decisive), au fost principalele realizatoare pentru CSM Constanța, care a avut o pasatoare de excepție în Miljana Dzombeta, cu 16 pase decisive!
Evoluție remarcabilă și pentru Paloma Cucu (6p, 11 recuperări, 4 pase decisive). Celelalte puncte au fost reușite de: Podar 11p, Bianca Fota 9p, Croitoru 7p, Vitulova 6p, Dzombeta 4p, Tobin 4p, Manea 3p. Au mai evoluat Petrof și Denisa Fota. Obținem prima victorie în drumul spre semifinale! Felicitări, jucătoarelor și staff-ului! Se joacă în sistemul „cel mai bun din trei meciuri”, iar echipa noastră se pregătește pentru următoarea confruntare. Duminică, 26 Martie, de la ora 17.00, la Târgu Secuiesc. Hai, Constanța!