Cu două victorii obținute în tot atâtea etape disputate în Liga Zimbrilor, CSM Constanța primește vizita celor de la CSM Oradea într-un meci ce va conta pentru etapa a 3-a a acestui sezon.
După o victorie importantă în deplasare, pe terenul celor de la CSA Steaua București, băieții antrenați de George Buricea revin pe teren propriu și caută să prelungească seria victoriilor din acest început bun de sezon.
Duminică, 11 Septembrie, de la ora 17.00, la Sala Sporturilor din Constanța, CSM Constanța – CSM Oradea, meci la care intrarea va fi liberă. Meciul va fi transmis livestream pe pagina noastră de facebook.