Băieții antrenați de Norbert Kovasch au avut un turneu final în Arena de Baschet cu multe provocări. Primul meci de la Turneul Final U18 va fi unul care va rămâne în istoria baschetului atât prin prisma desfășurării din teren cât și prin condițiile în care s-a desfășurat. Partida contra celor de la CS Vâlcea s-a încheiat 127-129 cu victoria vâlcenilor, după trei reprize de prelungiri, în care, de-alungul celor extra 15 minute, meciul a fost ca un carusel nebun în care scorul de pe tabela se succeda în favoarea ambelor echipe. Reprizele de prelungiri au început însă cu provocări organizatorice, tabela din Arena de Baschet din București refuzând să mai funcționeze la finalul sfertului 4, la fel și statistica live. Astfel, greșelile personale și scorul s-au ținut cu pixul și hârtie, de antrenorii noștri secunzi. Au fost trei sferturi pline cu buzzer beatere și ratări incredibile la ultimele secunde, care puteau încheia partida în favoarea oricărei echipe. În final, echipa din Vâlcea a avut câștig de cauză, printr-o prestație fabuloasă a lui Andreas Blidaru care a avut 55 de puncte înscrise. De la Constanța frații Călințaru s-au evidențiat cu câte 38 de puncte fiecare, alături de Șerban Jeles cu 35 de puncte. Meciul, care începuse la ora 18.00 și care s-a întins pe aproape trei ore, a făcut ca cealaltă partidă programată imediat după, din cadrul turneului, să se încheie aproape de miezul nopții. Cu condiții remediate în următoarele meciuri, pentru CSM Constanța a urmat meciul cu CSS CSM Petrolul Ploiești, pe care l-a cedat cu 64-85, Andrei Călințaru (22p) și Șerban Jeles (12p) fiind principalii marcatori. Al treilea meci, în compania celor de la CSU Andu Sibiu a fost și prima victorie obținută la Turneul Final, meci în care Șerban Jeles a încheiat cu 32p, Andrei Călințaru 16p, Sebastian Ciulin 14p și Andrei Constantin 10p însă l-am pierdut pe Mihai Călințaru în urma unei accidentări serioase la umăr, în urma căreia nu a mai putut evolua tot restul turneului. A urmat întâlnirea cu CSO Voluntari, încheiată în favoarea ilfovenilor, 72-62, în care Șerban Jeles a încheiat cu 18p, Andrei Călințaru 13p, Sebastian Ciulin 12p iar antrenorii s-au folosit și de jucătorii U16 din lot. În ultima partidă de clasament, pentru locurile 7-8, CSM Constanța a dispus de CSU Andu Sibiu, scor 89-76, cu Andrei Călințaru principalul marcator 32p, urmat de Șerban Jeles 23p, Andrei Constantin 10p și Sebastian Ciulin 9p. Astfel, CSM Constanța a încheiat sezonul pe locul 7 național cu un turneu final în care putea obține mai mult, care ne-a arătat unde poate fi îmbuntățit jocul nostru, cu jucători U16 care vor face pasul la U18. Un turneu în care jucătorii U16 au simțit nivelul unui final de sezon U18 cu cele mai bune echipe ale României. A fost un turneu final în care am întâlnit jucători deja acomodați cu Liga Națională de Baschet, tineri talentați de viitor ai României. Un turneu U18 în urma căruia Sebastian Ciulin a primit convocarea la lotul național al României U16 în vederea pregătirii Campionatului European de la Skopje.
CSM Constanța U18 Masculin a încheiat sezonul în Top 7 echipe ale României
Share: