CSM Constanța câștigă meciul cu CSM Petrolul Ploiești, din etapa a 9-a a Ligii Naționale Getica 95, cu scorul de 82-72! Echipa antrenată de Dan Fleșeriu și Octavian Boian obține cea de-a doua victorie din acest sezon și o face spectaculos, în fața propriilor fani, care au făcut o atmosferă extraordinară la Sala Sporturilor. Conduși cu 8 puncte la pauză, 43-51, baschetbaliștii noștri au reușit o revenire de senzație în sfertul 3, când au întors de la 49-57 la 64-57, cu Duffy și Allen în prim-plan, după aproape 8 minute fără coș primit! În ultimul sfert, băieții noștri au rămas la conducere și au rupt echilibrul în ultimele 3 minute, când Pratt a dus scorul la 77-70 cu o aruncare de 3 puncte, iar Allen a adăugat 2 puncte, pentru 79-70.
Jorden Duffy a fost principalul realizator, cu 24 de puncte, 9 recuperări și 8 pase decisive, urmat de KeVaughn Allen, cu 21p, 2 recuperări și 2 pase decisive. Cătălin Baciu a încheiat meciul în double double, cu 10 puncte și 11 recuperări. Au pus umărul la victorie și Stevenson 8p, 7 recuperări, Philmore 7p, Pratt 6p, 8 recuperări, 3 pase decisive, Andrieș 6p, 2 recuperări, 2 pase decisive, și Gribinic.
Felicitări, jucătorilor și staff-ului! Mulțumim suporterilor care au susținut astăzi echipa în Sala Sporturilor! Urmează un nou meci pe teren propriu, sâmbătă, 30 noiembrie, cu Rapid București. Hai, Constanța!