În orașul Nis din Serbia, Amalia Niță de la CSM Constanța a susținut miercuri după-amiază, primul meci din cadrul Campionatelor Mondiale de box pentru senioare, competiție la care România participă cu 10 sportive.
La categoria 75 kg, Amalia a boxat cu Yaren Duztas din Turcia și a avut o evoluție remarcabilă, prin care și-a pus în dificultate adversara și a reușit să câștige la puncte după un meci disputat.
Pugilista noastră este cvadruplă campioană europeană de junioare și tineret și s-a calificat în sferturile de finală ale competiției unde mâine se va confrunta cu Anastasia Shamonova (Rusia).
Va fi o întâlnire extrem de dificilă pentru Amalia, care dacă va câștiga va avea o medalie asigurată prin calificarea în semifinale.
Amalia este pregătită la lotul național de antrenorii Adrian şi Mihaela Lăcătuş, iar la CSM Constanța de antrenorul Mihai Constantin.
Hai România! Hai Constanța!