Victorie senzațională pentru voleibaliștii CSM Constanța, care își continuă forma extraordinară și fac încă o victimă de lux în Divizia A1! După Dinamo, a venit rândul Stelei să se încline în fața echipei antrenate de Cristian Imhoff și Răzvan Parpală, care a câștigat cu 3-2, chiar pe terenul militarilor, în Sala Regimentului de Gardă din București! Băieții noștri au cedat primul set, cu 22-25, dar s-au impus clar în următorul, cu 25-18. Steliștii au preluat din nou conducerea, după 25-17, însă răspunsul a venit prompt: 25-21 pentru Grigore & comp! Conduși cu 9-6 în setul decisiv, jucătorii noștri au gestionat mai bine emoțiile și jocul la fileu, obligându-i pe adversari să trimită un serviciu în aut și altul în fileu, dar și patru atacuri în afara terenului! Inclusiv pe ultimul, pentru un 15-13 dramatic în favoarea noastră!
David Dinculescu a reușit 24 de puncte și a făcut 31 de preluări, dintre care 39% pozitive și 26% excelente. Valentino Vidoni a avut un joc foarte bun la recepție, cu 21 de preluări, dintre care 57% pozitive și 33% excelente, argentinianul reușind și 11 puncte. Cea de-a 10-a victorie din acest sezon a venit și pe mâinile lui Druță 13p, Asmarandei 11p, Grigore 4p, Arquez 2p, Frîncu, Constantinescu, Badea – Gavriz și Săvoiu libero. Felicitări, jucătorilor și staff-ului! CSM Constanța este pe locul 7, cu 28 de puncte, la o distanță care nu mai pare inaccesibilă față de Steaua 32p și Dinamo 33p! În etapa a XIX-a, echipa noastră merge în Bănie să înfrunte SCMU Craiova. Sâmbătă, 17 Februarie, de la ora 18.00. Hai, Constanța!