Juniorii Henry Edward Tudor și Mircea Andrei Cazan reprezintă CSM Constanța și România la Campionatul European Individual de Șah, găzduit în premieră de țara noastră! Eforie Nord a devenit, pentru două săptămâni, capitala șahului european, la competiție participând 375 de sportivi din 40 de țări, dintre care peste 100 de Mari Maeștri! Tinerii șahiști antrenați de Iulian Mihailov au jucat în primele 4 dintre cele 11 runde ale turneului. Copilul-minune al șahului constănțean, Tudor Henry a avut parte de o întâlnire surpriză cu “Regele” fotbalului românesc, Gheorghe Hagi, care a făcut mutarea de deschidere a rundei a 4-a!
Tudor Henry: Mi-a spus să fiu iute la minte, asta e cel mai important. Concentrare maximă! Pentru mine, șahul înseamnă totul. Îmi doresc să devin mai întâi Mare Maestru și apoi campion mondial!
Iulian Mihailov: Putem spune că avem rezultate fantastice cu copiii la CSM Constanța. Sunt peste 50 de sportivi legitimați. Pentru această competiție, i-am selectat pe cei doi. Ne-am dori de la Henry să obțină a treia normă și totodată titlul de Maestru Internațional. Iar Mircea să-și facă și el punctele necesare ca să treacă de bariera ELO 2000. Și cât mai multe partide reușite!
Maestru FIDE la doar 14 ani, Tudor Henry (ELO 2384) a obținut două victorii, contra lui Sorin Dragomir (ELO 1784) și Yigit Karaca (Turcia, ELO 2174) și a pierdut în fața Marilor Maeștri Alvaro Alonso Rosell (Spania, ELO 2535) și Luca Moroni jr. (Italia, ELO 2555).