Cele mai bune echipe din Cupa României la baschet masculin vin la Constanța pentru a-și disputa primul trofeu al anului. Turneul Final 8 se joacă în Sala Sporturilor și pune față în față cele mai bune echipe ale României. Pentru prima dată în istorie, CSM Constanța este calificată în Final 8, iar ambițiile echipei antrenate de Alexandru Olteanu și Valentin Boian sunt mari, dovadă fiind și parcursul foarte bun din Liga Națională, unde tomitanii au prins Top 10. Și au debutat cu o victorie importantă împotriva lui SCMU Craiova, pe care vor să o repete și în meciul cu FC Argeș Basketball, programat joi, de la ora 18.00, tot în Sala Sporturilor. Susținuți admirabil de suporteri, băieții noștri vor să-i recompenseze cu un succes în ligă, înainte de sfertul „de foc” cu Rapid, din Cupa României.
Vlad Corpodean: Am arătat multă putere și determinare cu Craiova. Celor de la FC Argeș le-am luat un pic pulsul anul trecut, am avut un amical cu ei. Între timp, au luat doi jucători. Vom vedea, dar avem mare mare nevoie de victorie. Sper să ne regrupăm până miercuri și să facem un meci bun.
Alexandru Olteanu: În Top 10, toate meciurile vor fi foarte dificile. Sper și cu FC Argeș să facem un meci bun, să avem aceeași atitudine corectă din jocul cu Craiova. Pregătim fiecare meci foarte bine.
Andrei Talpeș: Mă bucur că reușim să umplem Sala Sporturilor, datorită suporterilor obținem victorii importante. Orice meci este important, trebuie să fim competitivi și să ne apărăm terenul propriu.
Turneul Final 8 al Cupei României se va desfășura în perioada 11-15 Februarie, la Sala Sporturilor din Constanța. Programul meciurilor este următorul:
Sâmbătă, 11 Februarie
Ora 11.45: U BT Cluj-Napoca – SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara
Ora 14.30: CSO Voluntari – SCMU Craiova
Ora 17.15: CSM Constanța – Rapid București
Ora 20.00: CSM Oradea – FC Argeș Basketball.
Luni, 13 Februarie
Ora 17.15: Semifinala 1
Ora 20.00: Semifinala 2
Miercuri, 15 Februarie
Ora 19.00: Finala Cupei României