CSM Constanța câștigă și face spectacol la Sala Sporturilor în meciul cu Universitatea Cluj din Liga Zimbrilor, scor 29-26 (15-11). Atmosferă frumoasă, meci cu multe goluri și o victorie fără emoții, chiar dacă handbaliștii noștri n-au făcut rabat de la efort pentru a învinge o echipă ambițioasă, care le-a pus probleme. Băieții lui George Buricea au forțat atât cât a fost nevoie pentru a lua cele 3 puncte. A fost testul perfect înainte de mult așteptatul duel cu Sporting Lisabona din EHF European League.
Au evoluat: Rusu, Vasile – Aliokhin 8 goluri, Drăgan 5, Stankovic 3, Ilie 3, Komogorov 2, Mourino 2, Rareș Ștefan 2, Caba 1, Ravnic 1, Susanu 1, Murtaza 1, Vegar, Nistor, Andrei. Felicitări, jucătorilor și staff-ului! Mulțumim, spectatorilor pentru susținere! Vă așteptăm la sală în număr și mai mare, să umplem tribunele la meciul cu Sporting! Marți, 24 Octombrie, de la 19.45! Hai, Constanța!