Cu șase jucători de la CSM Constanța în teren și antrenorul George Buricea pe banca tehnică, echipa națională de handbal a României a învins selecționata Israelului cu 29-26, la Mioveni, și păstrează șanse de calificare la EURO 2026! Tricolorii au condus și cu 9 goluri în repriza secundă, dar au slăbit ritmul pe final. Drăgan 4 goluri, Buzle 3, Ilie 2, Szasz 2, Nistor 1 și Andrei 1 au pus umărul la prima victorie din calificări. Felicitări, jucătorilor și staff-ului! Drumul spre turneul final trece acum prin Constanța! România (3 puncte) va înfrunta liderul grupei, Portugalia (7p), într-un meci care ne poate duce la EURO 2026, în cazul unei victorii, pentru că am spera să fim între cele mai bune 4 echipe de pe locurile 3, care se califică și ele. În acest moment, patru echipe aflate pe locurile 3 au punctaj mai bun, Finlanda, Serbia, Olanda și Austria acumulând deja câte 4 puncte. Portugalia a învins cu 33-27 Polonia, care ocupă poziția secundă în grupă, cu 4 puncte. Tricolorii vor juca ultimul meci în Polonia, dar, până atunci, așteptăm naționala pe 8 mai, la Sala Sporturilor! Hai, România! Hai, Constanța!
Foto: FR Handbal